Octombrie 2022 mi-a adus o despărțire care m-a zguduit din temelii, atât în plan emoțional, cât și profesional.
Hai să accentuez o idee. De multe ori suntem conștienți de soluție, dar când obstacolul e în fața noastră, parcă toată înțelepciunea se risipește.
Încă din prima jumătate a lui 2022, chiar dacă am dezvoltat un program de coaching expres pentru cei ce se despart și aspiră către o viață nouă, abundentă și armonioasă, am simțit că acea înțelepciune se evaporă.
Îmi zic: „Emil, îi ghidezi pe alții să treaci peste asta, sigur poți face același lucru pentru tine.” Și așa am făcut. Am prins ocazia să aplic tot ce știam și pentru mine.
A fost bine. Am învins momentul. Mi-am rezolvat emoțiile, durerile, regretul și amărăciunea.
Ce mi-a sărit în ochi e că atunci când oamenii se despart, au tendința să-și ascundă suferința sau să o înăbușe în modalități diverse.
Sau alteori, se află într-un punct crucial, adesea fără să știe, cu două alegeri în față:
1. Să zacă și să sufere, să aștepte trecerea și să facă lucruri ce ascund durerea.
2. Să ia acea suferință și s-o transforme, s-o alchimizeze, să crească un nivel în conștiință, să evolueze, devenind o versiune mai bună, creând astfel o viață înfloritoare, dincolo de orice au trăit până acum.
Suntem ființe umane, nu sfinți, și toți avem în noi o doză de răzbunare.
A trata fostul sau fosta cu un astfel de spirit, crescând, renăscându-te și atingând succesul real, în timp ce partenerul își rostește în gând: „Ce fraier(ă) am fost că am pus punct!” – asta poate fi o formă sănătoasă de „răzbunare”, nu?
Îți imaginezi cum ar fi ca, peste 2-3 ani, ca fosta te privească schimbat complet și de succes pe toate planurile, gândind: „Ce pierdere am avut când am renunțat!”
Când ești în faza procesării despărțirii, poți să te pui în rolul victimei, să plângi, să te închizi în tine, sau poți alege maturitatea, transformând suferința într-un catalizator pentru creștere, construindu-ți o versiune superioară și o viață mai împlinită decât cea de până acum.
Unul dintre clișeele limitative ale oamenilor este: „Mă pot descurca singur”, mai ales în rândurile bărbaților. Și eu m-am regăsit în asta.
A ști să te descurci e bine, dar într-o situație ca asta, a ști să ceri ajutor poate fi mai sănătos.
Mi-am dat seama privindu-mă în oglindă în momentul despărțirii. Eram coach de aproape 4 ani, dar nu aveam doar nevoie de cunoștințe, ci și de instrumentele potrivite pentru a procesa suferința într-un mod sănătos, dar și de un spațiu în care să mă simt acceptat.
De multe ori, nu e suficient să știi ce să faci; teoria nu aduce rezultate, e nevoie de practică. Iar practica și motivația de a o aplica vin din coaching.
Coachingul aduce instrumentele pentru a-ți regla subconștientul, aprinzându-ți motivația și direcționându-l în direcția dorită, nu în haosul autoimpus când e lăsat să acționeze singur.